Body Factory - Targu Mures

  1. ORGANIZATOR

Organizatorul concursului ,,Trăiește emoția Sărbătorilor de iarnă în orașe de poveste” cu premiul (Târg de Craciun la Viena și Budapesta) este sala de fitness Body Factory, cu sediul în Tîrgu Mureș, Bulevardul Pandurilor nr. 3, CUI RO8515150. Concursul se va desfășura conform prezentului Regulament ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii. Regulamentul oficial în cauză este întocmit şi făcut public gratuit, conform legislaţiei aplicabile în România, precum și pe site-ul Body Factory.

 

  1. BENEFICIAR

Concursul se adresează tuturor persoanelor de peste 18 ani care își achiziționează orice tip  de abonament în perioada 02.10.2019-24.11.2019 și doresc să participe pentru câștigarea unui pachet turistic pentru 2 (două) persoane la târgurile de Craciun din Viena și Budapesta.

Excepție de la participarea la acest concurs fac angajații sălii de fitness Body Factory, precum și rudele de grad I și II.

 

  1. DURATA CONCURSULUI 

Concursul se desfășoară în perioada 02.10.2019 – 24.11.2019.

În data de 25.11.2019, de la ora 17:30 va avea loc extragerea câștigătorului, în cadrul sălii Body Factory.

 

  1. MODUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI 

Orice persoană care își achiziționează un abonament de orice tip la sala de fitness Body Factory și dorește să participe la concurs pentru câștigarea unui pachet turistic trebuie să completeze un talon cu nume, prenume, număr de telefon și îl va introduce într-o urnă special destinată. Regulamentul concursului este la dispoziția participanților.

 

  1. PREMIUL ȘI MODALITATEA DE ACORDARE

Premiul constă într-un pachet turistic pentru 2 (două) persoane la târgurile de Craciun din Viena și Budapesta, din data de 06.12.2019, pentru o perioadă de 2 (două) nopți, cu cazare la Viena, iar micul dejun și transportul sunt incluse.

În cazul în care câștigătorul nu își confirmă datele de contact sau renunță la premiu, sala de fitness Body Factory își rezervă dreptul de a oferi premiul unui alt participant la concurs.

Numele câștigătorului concursului va fi anunțat direct în momentul extragerii, precum și pe Facebook și Instagram.

 

  1. CONFIDENȚIALITATEA ȘI PROTECȚIADATELOR CU CARACTER PERSONAL

Body Factory va păstra securitatea și confidențialitatea tuturor datelor celor înscriși în concurs. După încheierea concursului, datele cu caracter personal ale participanților la prezentul concurs vor fi păstrate timp de șase luni de la data acordării premiilor. În cazul câștigătorilor concursului, datele cu caracter personal ale acestora vor fi păstrate timp de 3 ani și 6 luni de la data acordării premiilor.

Toți participanții la concurs vor fi informați cu privire la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal. Nici un fel de date cu caracter personal nu va fi făcut public fără consimțământul persoanei vizate, conform anexei 1 la prezentul regulament de concurs.

Anexa 1 (informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal + formular de consimțământ cu privire la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal) face parte integrantă din prezentul regulament de concurs.

Regulament de concurs întocmit în data de 25.09.2019, de către conducerea unității Body Factory.